Scurta istorie a fotografiei arhitecturale
Arhitectura a fost dintotdeauna principalul subiect al fotografiei, aducand in prim-plan recunostinta societatilor pentru arhitectura. Cu mai bine de 170 de ani in urma fotografia arhitecturala ca gen al fotografiei era foarte populara si avea si de ce sa fie asa. Stilul fotografiei a evoluat insa mult de-a lungul anilor, imbunatatindu-se constant si lucrand la problemele tehnice care nu ii permiteau sa ajunga la perfectiune.
Fotografia arhitecturala este un subgen al fotografiei ca disciplina de studiu, unde accentul principal e pus pe fotografierea cladirilor si structurilor arhitecturale similare, placute din punct de vedere estetic si precise ca reprezentare a subiectelor, tematicilor. Pentru ca e vorba despre o fotografie specializata ai nevoie de camere foto si de cunostinte vaste despre fotografia arhitecturala ca sa obtii fotografia perfecta.
Istoria fotografiei arhitecturale este una foarte vasta, se intinde pe secole intregi si porneste de la hartie si creion. Primii arhitecti au folosit desene, schite pentru a ajunge la un design arhitectural, reusind in acest fel sa isi comunice ideile. Pe masura ce arhitectura a evoluat si fotografia a fost tot mai populara in secolul 20, fotografia arhitecturala a devenit la fel de importanta ca alte tipuri de fotografii.
De multe ori, la inceputurile sale, fotografia arhitecturala era folosita doar pentru documentarea cladirilor, oraselor, evolutiei lor in timp. Artistii foloseau tehnici creative pentru a aduce cladiri banale la viata prin surprinderea intr-un mediu imersiv.
Portretistica arhitecturala a fost unul dintre primele stiluri de fotografie. Practic se documenta scopul unei cladiri pentru a fi prezentata mai apoi clientilor. Este fotografiata intreaga cladire si se pune accent pe detalii si acuratete, mai putin pe creativitate.
Egiptenii antici au fost printre primii care au documentate designul arhitectural cu acest stil de fotografie. Desenele erau pe papirus la inceput cu o cerneala speciala. Asa s-au construit, dupa aceste instructiuni, piramide si temple imense. Planurile includeau tot ce iti trebuia ca sa construiesti o structura, o cladire, chiar si detalii despre materiale. Documentele si desenele pentru constructii au fost stocate in spatii speciale de tip biblioteca.
De la portretistica arhitecturala in fotografia arhitecturala s-a trecut la fotografia arhitecturala functionala, care se concentra mai degraba pe surprindere functionalitatii cladirilor si nu pe forma lor. La inceput de secol 20 a aparut acest „curent”, fiind destinata pentru cei ce foloseau cladirile si nu pe treburi legate de estetica. Berenice Abbott a fost printre pionierii fotografiei arhitecturale functionale, fotografiile sale fiind facute in New York. A fost inspirata dupa o calatorie si la intoarcerea in New York, in 1929, a descoperit o evolutie spectaculoasa. Asa ca toata viata sa a incercat sa dezvaluie si sa surprinda acesta schimbare graduala.
David Moore a fost alt fotograf arhitectural important daca discutam despre functionalitate, reusind sa surprinda constructia Operei din Sydney, element arhitectural iconic pentru Australia. De multe ori s-a folosit de lumini si umbre pentru a realiza fotografii unice cu Oprea, constructorii si muncitorii erau surprinsi si ei cu Opera pe fundal.
Arta abstracta arhitecturala a fost surprinsa si a devenit baza pentru fotografia arhitecturala functionala abstracta moderna. A folosit printre primii tehnica expunerii prelungite pentru a blura imaginile. Tehnica sa avea sa devina revolutionara in fotografia urbana si arhitecturala de mai tarziu, permitand fotografiei sa „prinda viata” cu adevarat.
Astazi fotografia arhitectrurala functionala se foloseste in fotografia stradala si cea urbana fara probleme.
Din istoria fotografiei arhitecturale face parte si fotografia arhitecturala experimentala, axata pe estetica si nu pe functionalitate sau acuratete. Devine populara la inceput de secol 20, pe masura ce artistii foloseau fotografia intr-o maniera ceva mai abstracta si mai creativa.
Suprarealismul si cubismul au fost baza pentru fotografia abstracta, devenita din senin forma de arta recunoscuta.
Paul Strand a fost cel mai cunoscut reprezentant al fotografiei arhitecturale experimentale. A folosit tehnici tipice pentru fotografia abtracta pentru a realiza arta din orice fel de cadru. Cu ajutorul liniilor, umbrelor si luminii obtinea adevarate opere de arta unice in acele vremuri. Pe masura ce anii au trecut si arhitectura contemporana in care creativitatea este mai importanta a evoluat fotografia arhitecturala experimentala nu a mai fost asa de populara.
Dar prima fotografie arhitecturala adevarata a fost si prima fotografie din istorie, cea a lui Nicéphore Niépce, Vedere de la ferestra la/spre Le Gras. A urmat si William Henry Fox Talbot, care s-a concentrat pe cladiri, arhitectura. Deja spre anii 1860 fotografia arhitecturala era un mediu vizual important.
La jumatatea secolului 20 fotografia arhitecturala devenea mai creativa si fotografii includeau linii diagonale si umbre in compozitii, experimentand cu diverse tehnici inovative pentru acele timpuri. De prin anii 1950 arhitectii angajau fotografi pentru a pune in valoare munca lor, de unde si perspectiva asupra fotografiei arhitecturale, mai mult o forma de arta decat o banala fotografie.
In anii 1920 si 1930 fotografi precum Margaret Bourke-White, Henry Russell-Hitchcock sau August Sander au fost rugati sa fotografieze arhitectura cladirilor, compozitiile lor artistice si fotografice fiind deja obiect de studiu in cele mai importante scoli de fotografie.
Fotografia arhitecturala a fost, pana la urma, de ce sa nu o recunoastem, modelata dupa fotografia de moda americana, care a realizat un stil confortabil pana la urma, vazut la Ezra Stoller sau Julius Shulman.
A intervenit si propagana in fotografie, pentru ca fotografii voiau sa vand arhitectura moderna, stilul de viata promovat fiind unul pe care oricine si l-ar fi dorit. Unii fotografi foloseau oameni in spatiile fotografiate ca sa arate potentiale intrebuintari. Ideea era sa mimezi confortul prin fotografia arhitecturala si cine o vedea sa isi doreasca sa traiasca in cladirile respective.
Prin anii 1970 erau si sesiuni de training in domeniul fotografiei arhitecturale pentru fotografi, ceea ce insemna ca importanta ei era foarte mare. Se folosea si recuzita si se muta oriunde era nevoie pentru a avea fotografia ideala si un cadru perfect.
In vremurile moderne, fotografia arhitecturala structurala si portretistica arhitecturale sunt cele mai apreciate si mai cautate, cladirile si arhitectura sunt deja duse la alt nivel, astfel incat e destul material ca sa poti lucra si obtine cele mai tari albume foto reprezentand fotografia arhitecturala in toata splendoarea sa.