Istoria luminometrului in fotografie

Daca vrei sa ai fotografii perfecte de fiecare data si sa controlezi expunerea si apertura vei avea nevoie de luminometre. Luminometrele devin indispensabile atunci cand vrei sa obtii rezultate excelente si sa stii exact cata lumina ai nevoie si unde anume e nevoie de ea, de surse diferite de lumina. Istoria luminometrelor este destul de putin cunoscuta si are cateva momente cheie care au schimbat pentru totdeauna modul in care ne raportam la fotografie si la setarile pentru fotografia perfecta.

Luminometrele masoara cu exactitate cantitatea de lumina, se masoara in practica expunerea corecta. Se identifica viteza obturatorului si numarul f- pentru expunere in conditii diferite de lumina si la o viteza data a filmului. Fotografii profesionisti le vor utiliza ca sa obtina tonul perfect in fotografii, evitandu-se usor supraexpunerea si subexpunerea. In fotografia de peisaj, portrete se va observa imediat diferenta daca se foloseste un luminometru de calitate.

Luminometrele mecanice au o scala circulara mare si usor de observat, unele au si scale liniare, cele digitale nu au niciun fel de componente mecanice, toate informatiile sunt afisate pe un ecran. Multe luminometre digitale afiseaza si o scala analogica pentru setarea aperturii.

La inceputul istoriei fotografiei si aparatelor foto cele mai multe camere foto aveau o marime limitata a aperturilor, de unde si expunerile prea lungi ca sa obtii o fotografie. Experienta vasta si incercarile din trecut erau singurele modalitati prin care puteai sa ai fotografii cat mai bune, nu aveai un luminometru la dispozitie. Timpii de expunere cat mai precisi si expunerile reduse au devenit cerinte importante pentru orice fotograf in timp.

Pe masura ce tehnologia s-a dezvoltat si in acest domeniu au aparut si primele luminometre rudimentare care iti dadeau informatii despre intensitatea luminii care penetra obiectivul si lentilele si expunea filmul indirect. In functie de masuratori se ajusta imediat apertura si viteaza obturatorului.

Fotografometrul din 1848 apartinand lui Claudet a fost printre primele dispozitive de masurare comerciale din lume.

Denumirea primelor luminometre era actinometre, asa se numeau luminometrele pe atunci, au fost dezvoltate pe la finele anilor 1800 dupa ce sensibilitatea placilor fotografice comerciale a inceput sa fie mai mare. Se folosea hartie sensibila la lumina, fotogaful masura timpul necesar pentru intunecarea hartiei in scopul controlarii valorii, inputul era folosit pentru calcularea mecanica a vitezei obturatorului si aperturei pentru un anumit numar al placilor. Intre 1890 si 1920 aceste luminometre au fost foarte populare. Semanau cu un ceas de buzunar, aveau o marime si o forma asemanatoare,

„Extinction meter” a fost urmatorul tip de luminometru, popular intre anii 1920 si 1930, el evalua corect setarile de expujnere prin atenuarea variabilelor. Primele dispozitive de acest fel nu aveau decat niste numere si litere in sir pentru filtre de densitate neutra atunci cand aveam o crestere progresiva a densitatii de masurat.

Rhamstine Electrophot era primul dispozitiv de masurare cu seleniu comercial, aparut in 1931.

Fotografii profesionisti pozitionau luminometrele in fata subiectilor si notau filtrul cu cea mai mare densitate ce permitea luminii incidente sa treaca prin el. Cand se fixau litera si numarul corespunzator filtrului aveam deja indexul pe o schema a aperturii corecte de setat si a vitezei obturatorului. Viteza filmului era factorul ce influenta aceste combinatii.

Dar rezultatele nu erau consistente, constante, dependenta de interpretarea subiectiva era prea mare, iar sensibilitatea luminii la nivelul ochiului uman afecta calitatea datelor obtinute.

Reducerea marimii noului tip de luminometru, „Extinction meter”, si schimbarea mecanismului de functionare prin atenuarea luminii in mod continuu pana cand numerele sunt vizibile pentru observare a dus la o imbunatatire a functionarii lor. Totusi timpii de reactie erau prea lenti, deci au fost abandonate dispozitivele de acest fel.

Mai tarziu apare si tipul fotoelectric, se scoate din ecuatie ochiul uman, tehnologia luminometrelor se baza pe seleniu, CdS sau fotodetectori din silicon. Reactia era imediata, nu depindeai de fundalul fotografiei, ochiul uman nu mai era un obstacol in calea unor masuratori corecte.

Dependenta prea mare de sensibilitatea luminii de la nivelul ochiului si de interpretarea subiectiva au fost catalizatorii care au dus la aparitia unor luminometre ce au scos din joc factorul uman si au folosit tehnologii cu seleniu, CdS sau fotodetectori din silicon. Senzorii erau exclusiv fotovoltaici, nu era nevoie de baterie, de sursa de curent continuu, camerele complet mecanice aveau nevoie de ele si erau perfecte pentru ele. In lumina slaba insa acuratetea masuratorilor era una pe care nu te bazai deloc.

Primele luminometre practice apar prin anii 1930, unul dintre primele e Weston Master Meters, prezentat de Edward Weston, foloseau celule cu seleniu si erau portabile, foarte populare printre fotografi. Din anii 1960 avem fotocelulele CdS in luminometre, acuratetea masuratorilor era deja mai mare.

Anii 1960-1970 au adus si primele luminometre integrate in camere foto, de unde si accesibilitatea mai mare a fotografiei si utilizarea mai simpla a aparatelor complicate. Tot acum a inceput si masurarea luminii care trece prin obiectivele camerelor pentru expuneri corecte. Odata cu fotografia digitala si camerele digitale luminometrele au devenit si mai sofisticate, avand sisteme avansate de masuarare si abilitatea de a vedea expunerile afisate in timp real.

Senzorii din silicon nu erau perfecti, aveau nevoie de amplificare, circuite diverse, surse de energie, baterii. Luminometrele cu CdS se bazau pe fotorezistori pentru senzori, rezistenta electrica se schimba insa proportional cu expunerea la lumina, bateriile erau obligatorii ca sa folosesti luminometrele cu astfel de senzori.

Luminometrele mai noi folosesc silicon/CdS pentru senzorii lor, indica expunerea cu precizie cu un ac galvanometru sau pe ecran LCD. Unele reflecta lumina, unele sunt pentru lumina incidenta. Primele vor masura lumina reflectata de scena fotografiata, cu o calibrare posibila, in lumina puternica nu functioneaza bine deloc. Cele pentru lumina incidenta masoara lumina care cade pe subiect prin intermediul „difuzorului” cu un camp vizual emisferic sau plat amplasat deasupra senzorilor, se evita expunerea incorecta.

Sa nu uitam de spot metere, luminometre ce masoara lumina doar pe suprafete, zone restranse, lumina reflectata e cea vizata, unghiul circular de un grad e specific acestui dispozitiv modern, de flash metere, ce verifica expunerea corecta, color metere, cu fidelitate mare in reproducerea culorilor, densinometrele, pentru reproduceri fotografice in special.

In prezent, multe camere au deja dispozitive complexe de masurare a luminii si apreciere a aperturii. Fotografii si cinematografii care lucreaza cu lumina controlata folosesc inca luminometre pentru a masura cu precizie lumina care „cade” pe diferite obiecte, pe subiecti si folosesc diverse tipuri de lumina si surse pentru a obtine nivelul de expunere dorit.

Luminometrele moderne vor oferi si masuratori complexe, legate de lumina care cade pe subiect si lumina care e reflectata de subiect, deci controlul asupra expunerii e mult mai bun. Se masoara astfel luminozitatea din diferite parti ale scenelor din fata obiectivelor pentru a determina expuneri optime fara efort.

Dezvoltarea aplicatiilor pentru telefoane smart care folosesc camera foto si senzorii pentru a functiona ca un luminometru avansat a transformat masuratorile profesioniste intr-o joaca, masurarea fiind acum mai accesibila pentru fotografii amatori. Noile luminometre pot sa includa caracteristici precum „flash metering”, masuratori ale temperaturii culorilor si conectivitate wireless, fiind extrem de utile atat in fotografiere, cat si in filmari.