Scurta istorie a obturatorului camerelor foto. Repere generale
Primele fotografii au fost realizate doar cu o camera foto, un obiectiv si un fel de film primitiv. In anii 1900 filmul nu era atat de sensibil, asa ca era nevoie de capacul obiectivului pentru a deschide lentilele, obiectivul si a inchide, vitezele obturatoarelor fiind de peste 5 secunde. Mai tarziu am avut filme mai sensibile si vitezele obturatoarelor au scazut dramatic, la doar o parte dintr-o secunda, deci folosirea capacului nu mai era posibila. Inginerii din acele vremuri au incercat si au reusit sa inventeze tot felul de mecanisme pentru a avea viteze de deschidere mai mari. Asa au luat nastere obturatoarele camerelor foto.
Obturatorul este o componenta a camerei foto ce permite controlul timpului de expunere al filmului, al senzorului la lumina. Pana in 1845 nimeni nu aveai nevoie de un obturator pentru a realiza fotografii. Doi fizicieni francezi au construit si gandit un gadget simplu pentru a controla lumina ce intra in camera foto. Fizeau si Foucault era numele lor. Primul obturator a fost utilizat pentru fotografierea Soarelui. La vremea respectiva aveai nevoie de obturator doar pentru a putea obtine o fotografie cat mai buna a Soarelui.
Matthew Brady a inceput sa foloseasca obturatorul in 1850. Obturatorul primitiv avea o gaura si aluneca dincolo de deschiderea obiectivului. Intre 1850 si 1880 obturatoarele au inceput sa fie din ce in ce mai comune, dar inca erau doar un accesoriu. In anii 1880, camerele de mana si cresterea vitezei filmelor au sporit importanta obturatorului in fotografie.
William England a creat un obturator in plan focal in 1861. Humbert de Molard a venit anul urmator cu un obturator tip rulou, Jamin a rafinat designul obturatorului si a transformat mecanismul intr-un fel de ghilotina montata intre elementele obiectivului, Mann a adus obturatorul cu deschidere centrala, obturatorul central. Deja pana in 1880 erau cunoscute pe piata si obturatoarele Rotary.
Anul 1886 a insemnat si aparitia unui obturator mai sofisticat realizat de catre Arthur S. Newman. Acesta avea temporizator pneumatic, ceea ce aducea o imbunatatire semnificativa expunerii. O buna perioada de timp s-au folosit si obturatoare „autodiafragmatice”, lamele se deschideau la o apertura prestabilita. C. Sands of Sands Hunter and Company a venit cu un model ceva mai simplu in 1881, avea doar doua lamele. Bausch & Lomb (1890), Goerz (1904) au adus pe piata obturatoarele cu mai multe lamele.
Primele filme pentru camera foto, foarte sensibile la albastru, au dus la un design modificat al obturatoarelor in asa fel incat cerul sa fie expus mai putin decat prim-planul. Packard, Wollensak, Skyshade au fost producatori importanti de obturatoare. Cele de la Packard se montau in spatele lentilelor, in vreme ce alte modele aveau obturatorul atasat in fata lentilelor din obiective, de exemplu cele de la Thornton-Pickard.
Designul de baza dateaza din 1862, dar primul model de obturator T-P a fost patentat de abia in anul 1886. Germania si Japonia au fost pietele in care se gaseau cele mai multe obturatoare si camere cu obturatoare mai tarziu.
In anii 1890 am inceput sa vedem si obturatoarele care seamana cu obturatorul modern din prezent. Iris Diaphragm de la Bausch & Lomb a inceput sa se vanda prin 1890. Gundlach (1896), Wollensak (1899), Ilex au urmat exemplu companiei. Cam toti producatorii de camere foto ajunsesera sa isi creeze deja propriile obturatoare.
La inceputul anilor 1900 temporizatorul pneumatic a fost inlocuit de o varianta mai avansata, cu un control mai precis. A aparut asa obturatorul Compound, licentiat de Friedrich Deckel, disponibil spre comercializare din 1904. Ilex avea sa vina pe piata si el cu obturatoare Rim-Set in jur de anul 1930. Obturatoarele de mare viteza nu erau inca „sigure” din perspectiva producatorilor, care se tot fereau sa le realizeze. Forta bruta se folosea pentru a obtine viteza dorita la nivelul obturatorului, lamelor sale.
Mai tarziu, o alta abordare ceva mai stiintifica a dus la folosirea lamelor care, in loc sa se deschida, isi schimbau directia ca sa se obtina inchiderea dorita. Multispeed e doar un exemplu de obturator care se presupunea ca avea viteze de pana la 1/2000 secunda. Kodak avea sa obtina viteze de 1/800 secunda, dar erau doua obturatoare practic in acelasi aparat.
Super Speed Graphic de la Graflex avea cu totul alt sistem pentru obturator, cu lamele ce se roteau si aveau miscari complexe, intr-o singura directie.
In 1925, Leitz, producatorul Leica, a schimbat ideea de obturator in plan focal introducand obturatorul cu doua „perdele”. Fanta se obtinea prin deschiderea primei „perdele”, dupa care venea rapid a doua „perdea” la o perioada de timp prestabilita. Viteza de miscare era predeterminata, se evita si dubla expunere mai usor cu astfel de obturatoare. Mecanismul a fost de altfel baza pentru obturatoarele in plan focal din camerele cu obiectiv de 35 mm pana in anii 1980, cand au aparut lamelele verticale din metal la obturatoare.
Astazi aproape toate obturatorele sunt controlate electronic, avem si unele obturatoare oprate electric. Principalele tipuri de obturator din prezent sunt obturatoare in plan focal si obturatoarele „in obiectiv” sau centrale.
